Notiunea si clasificarea actelor juridice civile

·        Existenţa viciilor de consimţământ se apreciază la momentul încheierii contractului;

·        Conflictul legilor în timp se rezolvă în raport cu data încheierii contractului. Contractul este cârmuit de legea în vigoare la momentul încheierii lui;

·        Momentul încheierii contractului constituie punctul de plecare al tuturor efectelor acestuia, dacă legea sau părţile nu fixează alt termen. Astfel, în contractele translative de drepturi reale, cum este vânzarea, transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfii operează din momentul încheierii contractului şi tot din acel moment riscurile pieirii fortuite a lucrului sunt în sarcina dobânditorului. Drept urmare, dacă un lucru a fost transmis mai multor persoane, fără ca preferinţa între aceste persoane să rezulte din îndeplinirea formelor unui sistem de publicitate sau din luarea în posesie a lucrului, va fi preferat cel care a încheiat primul contractul;

·        Momentul încheierii contractului constituie punctul de plecare a diferitelor termene, precum acela privind prescripţia extinctivă;

·        În cazul unei oferte făcute mai multor persoane şi care a fost acceptată succesiv de mai mulţi destinatari, numai primul contract va fi considerat valabil încheiat;

·        Momentul încheierii contractului determină şi locul, forma acestuia, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta cum ar fi de pildă, determinarea instanţei competente teritorial, să soluţioneze eventualele litigii născute în legătură cu contractul respectiv.

Promisiunea de contract

Caracterizare.

Încheierea unui contract poate fi precedată de un acord prealabil între părţi prin care acestea se obligă să încheie, în viitor, contractul respectiv. Obiectul acordului prealabil îl formează deci numai încheierea ulterioară a contractului.

Beneficiarul acestei promisiuni are drept de a cere încheierea contractului înăuntrul unui anumit termen, iar promitentul este ţinut la o obligaţie de a face (adică de a încheia contractul, la cererea celeilalte părţi).

Pentru ca promisiunea de contract să fie valabilă, trebuie să îndeplinească, în momentul încheierii ei, toate condiţiile generale de validitate  ale unui contract şi să cuprindă toate elementele esenţiale ale viitorului contract, aşa încât, prin simpla exercitare a dreptului său, de către beneficiar, contractul propriu-zis să fie încheiat.

În momentul încheierii promisiunii de contract, promitentul trebuie să aibă capacitatea necesară pentru a se obliga prin contract a cărei încheiere ulterioară o trimite.

Beneficiarul promisiunii trebuie să fie capabil în momentul realizării promisiunii, deoarece numai atunci el se obligă.

Caracterul licit al cauzei şi al obiectului trebuie, de asemenea, apreciat la momentul realizării promisiunii.

Promisiunea de contract dă naştere numai la un drept de creanţă, chiar dacă prin contractul, în vederea căruia s-a făcut promisiunea, s-ar constitui ori s-ar transmite un drept real; constituirea ori transmiterea unui drept real nu se poate realiza decât în momentul perfectării contractului propriu-zis prin realizarea promisiunii. Până atunci nu există decât un drept de creanţă.

Utilizarea practică a promisiunii de vânzare se învederează prin interesul pe care l-ar avea părţile la un moment dat, de a nu încheia, de îndată contractul (de pildă fiindcă nu au autorizaţiile necesare), ci de a-şi rezerva această posibilitate pentru mai târziu.

Uneori promisiunea de contract are un caracter sinalagmatic sau bilateral, în sensul că ambele părţi se obligă de a încheia în viitor, un contract (de pildă, încheierea unui contract pentru vânzarea  unui mobil, care nu se poate face decât cu autorizaţia prealabilă a autorităţii respective şi întocmirea unui act autentic). Acordul părţilor de a vinde (şi respectiv de a cumpăra) un asemenea imobil, acord constatat printr-un înscris sub semnătură privată, are valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare. Iar dacă totuşi contractul de vânzare nu se va încheia, din vina uneia dintre părţi (care ar refuza să ceară autorizaţia, ori să se înfăţişeze, la întocmirea  actului notarial) cealaltă parte poate cere poate cere despăgubirea pentru prejudiciul cauzat, ca la orice obligaţie de a face, căreia nu i s-a dat curs.

Alteori promisiunea de contract se prezintă sub forma stipulării unui drept de preferinţă, în virtutea căruia promitentul se obligă ca în cazul în care va vinde lucrul respectiv, să prefere la preţ egal, pe beneficiarul promisiunii de contract condiţionată, adică sub condiţie prostetativă simplă.

Comparaţia între oferta de a contracta şi promisiunea de contract. Întrucât, atât în cazul promisiunii de contract, cât şi în cazul ofertei de a contracta este vorba de o obligaţie asumată cu privire la încheierea, în viitor, a unui contract, o precizarea a deosebirilor dintre aceste două instituţii juridice se impune.

Oferta este un act juridic unilateral şi îşi păstrează acest caracter până la acceptarea ei de către destinatar, pe când promisiunea de contract – chiar când are caracterul unilateral – constituie un acord de voinţă, deci un act juridic bilateral sau un adevărat contract, la baza căruia se află o ofertă şi o acceptare. Din această cauză oferta poate fi revocată, cât timp nu a fost acceptată, adică atât timp cât se prezintă ca ofertă, în timp ce promisiunea de contract se stinge numai prin expirarea termenului stipulat, sau prin pierirea lucrului, obiect al contractului promis, devenind caducă.

În afară de aceste situaţii, promisiunea de contract continuă deci să oblige, chiar dacă promitentul a devenit între timp incapabil, şi ea este transmisibilă prin moarte (trece la moştenitori) fie activ fie pasiv – ca orice obligaţie contractuală – cu excepţia cazului în care a fost stipulată.

În sfârşit, numai beneficiarul unei promisiuni de contract are dreptul de a lua  măsuri conservatorii cu privire la dreptul născut în favoarea sa.

CONCLUZII

Din cele menţionate în această lucrare rezultă că ansamblul relaţiilor sociale este guvernat de raporturi juridice, care sub vegherea strictă a legii armonizează şi garantează perpetuarea acestora şi totodată eficacitatea.

Aşadar, prin act juridic civil se înţelege manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice adică de a naşte, modifica, transmite sau stinge un raport juridic civil concret.

Din această definiţie rezultă că actul juridic prezintă următoarele elemente caracteristice:

3.                 Actul juridic este înainte de toate, o manifestare de voinţă a unei sau mai multor persoane fizice sau juridice;

4.                 Manifestarea de voinţă este făcută cu intenţia de a produce efecte juridice respectiv de a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi juridice civile concrete.

Datorită regimului juridic diferit pe care îl au diferite categorii de acte juridice civile, atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judecătorească s-a considerat necesar şi util să se facă clasificarea actelor juridice civile.

La baza clasificărilor actelor  juridice stau criterii variate cum ar fi numărul părţilor între care se încheie actul, conţinutul, cauza, forma, modul de executare, efectele actelor etc.

1.     Acte juridice unilaterale, bilaterale şi multilaterale.

2.     Acte juridice cu titlu gratuit şi acte juridice cu titlu oneros

3.     În funcţie de modul lor de încheiere, actele juridice civile se clasifică în acte consensuale, solemne, formale şi reale.

4.     În funcţie de momentul în care urmează să-şi producă efectele, actele juridice se împart în acte între vii şi acte pentru cauză de moarte.

5.     Acte constitutive, translative şi declarative

6.     După importanţa lor actele juridice  civile se împart în acte de conservare, de administrare şi de dispoziţie

7.     Clasificarea actelor juridice civile în acte patrimoniale şi acte nepatrimoniale se face în funcţie de conţinutul lor

8.     După cum au  sau nu legătură cu modalităţile actului juridic civil (termen, condiţie, sarcină) distingem acte pure şi simple şi acte afectate de modalităţi.

9.     Actele juridice principale şi actele juridice accesorii

10. În funcţie de modul cum pot fi încheiate, actele juridice civile se împart în acte strict personale şi acte încheiate prin reprezentare.

11. După reglementarea şi denumirea lor legală, actele juridice civile se clasifică în acte numite (tipice) şi acte nenumite (atipice)

12. După modul lor de executare, actele juridice civile se împart în acte cu executare imediată şi acte cu executare succesivă.

13. În funcţie de rolul voinţei părţilor în stabilirea conţinutului actului juridic civil, distingem acte subiective şi acte condiţie.

 

După reglementările de bază pe care ni le oferă doctrina juridică, condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor sunt:

¨     Capacitatea de a contracta;

¨     Consimţământul valabil al părţii care se obligă;

¨     Un obiect determinat;

¨     O cauză licită.

Condiţiile de validitate ale actului juridic civil se clasifică după mai multe criterii. Astfel, în funcţie de aspectele la care se referă deosebim condiţii de fond şi condiţii de formă. Condiţiile de fond sunt cele care privesc conţinutul actului juridic, iar cele de formă privesc forma de exteriorizare a voinţei, adică forma pe care o îmbracă acest conţinut.

În funcţie de obligativitatea lor, condiţiile actului juridic civil se împart în esenţiale şi neesenţiale. Condiţiile esenţiale sunt acele condiţii care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, pentru însăşi validitatea actului juridic. Dimpotrivă condiţiile neesenţiale pot fi sau nu prezente în structura actului juridic civil, fără consecinţe asupra valabilităţii acestuia.

Capacitatea de a încheia acte juridice civile este una din condiţiile de fond, esenţială pentru validitatea actului juridic.

Prin capacitate de a încheia acte juridice civile se înţelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile, prin încheierea de acte de drept civil.

Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele cerinţe:

a)     hotărârea de a încheia actul juridic trebuie să fie exteriorizată.

b)    consimţământul trebuie să provină de la o persoană care are discernământ.

c)     consimţământul trebuie să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic.

d)    Consimţământul să nu fie alterat prin vreun viciu de consimţământ.

Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)     obiectul actului juridic civil trebuie să existe.

b)    obiectul actului juridic civil trebuie să se afle în circuitul civil;

c)     obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat sau determinabil;

d)    obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil;

e)     Obiectul actului juridic civil trebuie să fiei licit şi corespunzător regulilor de morală;

f)      Obiectul actului juridic civil trebuie să fie un fapt personal al celui ce se obligă;

g)     Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului. În actele juridice constitutive sau translative de drepturi este necesar ca cel ce se obligă să fie titular dreptului pentru care s-a obligat.

Pentru a fi valabilă cauza trebuie să îndeplinească, cumulativ următoarele condiţii: să existe, să fie reală şi să fie licită.

Se disting trei condiţii de formă şi anume:

d)    forma cerută ad validatem, adică pentru însăşi validitatea actului juridic civil;

e)     forma cerută ad probationem, adică pentru a se face dovada actului juridic civil;

f)      forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil.

Nulitatea este o sancţiune civilă, care intervine când se înfrânge o dispoziţie legală, cu ocazia încheierii unui act juridic. nulitatea urmăreşte atât o funcţie preventivă, cât şi una sancţionatorie.

Teoria nulităţii actelor juridice clasifică aceste acte, în raport de mai multe criterii, astfel:

1. În raport de natura interesului ocrotit de lege şi de regimul ei juridic, nulitatea este de două feluri: nulitate absolută şi nulitate relativă;

2. În raport de modul cum operează nulitatea se distinge între nulitate de drept şi nulitate judiciară.

În doctrină sunt considerate cauze de nulitate a actului juridic următoarele:

·        Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea de a încheia actul juridic;

·        Lipsa unui element esenţial, structural, al actului juridic (consimţământul, obiectul, cauza);

·        Vicierea consimţământului exprimat în actul juridic;

·        Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;

·        Ilicitatea sau imoralitatea cauzei;

·        Nesocotirea dispoziţiilor imperative ale legii, ordinii publice şi bunurilor moravuri;

·        Nerespectarea formei cerute de lege pentru actele solemne;

·        Lipsa sau nevalabilitatea autorizaţiei administrative pentru unele acte juridice;

·        Frauda legii.

De menţionat că nesocotirea acestor cauze de nulitate conduce fie la nulitatea absolută, fie la nulitatea relativă a actului juridic.

Efectul nulităţii rezidă în desfiinţarea actului juridic din momentul încheierii sale, ceea ce conduce la restabilirea ordinii de drept încălcate.

Actul juridic nul poate produce efecte în viitor, iar efectele produse în trecut se desfiinţează retroactiv. Aşadar nulitatea operează nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut. Retroactivitatea este consecinţa firească a nulităţii actului juridic.

[1] A. Ionaşcu Op cit. p 76; I. Dogaru Op cit p 137; T. Pop op cit. p 119; Gh. Beleiu, op cit. p 118

[2] G. Boroi, Op. cit, p 92

[3] D. Alexandrenco, Principiile dreptului civil român , vol II Bucureşti, 1926, p 11;

G. Boroi, Op. cit, p. 101; T. Pop, Op. cit, p.128

[4] D. Cosma, Op. cit., p. 113

[5] Tr. Ionaşcu, Tratat de drept civil, vol I, Editura Academiei Bucureşti, 1967, p.251

[6] Gh. Beleiu, Op.cit., p. 128, P.M. Cosmovici, Op.cit, p.101

[7] T. Dogaru, Op. cit., p.172)

[8] I. Urs, S. Angheni, Drept civil, vol I, Editura Oscar Print, Bucureşti,  1997, p. 113

[9] D. Cosma, Op. cit., p. 117

[10] A. Ionaşcu, Op. cit., p. 83; I.R. Urs, A.  Angheni, Op.cit, p. 118

[11] P.C. Vlahidde Op. cit., p. 61

[12] A. Ionaşcu, Op cit.,p. 87; D.Cosma Op. cit., p.175; St. Rauschi, Op.cit., p.91; Gh. Beleiu, Op cit., p.120; I. Dogaru Op. cit., p. 166

[13] D. Cosma, Op. cit., p. 213

[14] I. Dogaru, Op. cit., p. 174

[15] Tr. Ionaşcu, Curs de dreept civil. Teoria generală a obligaţiilor, 1949-1950, p. 59

[16] Gh. Beleiu, Op. cit., p. 149

[17] St. Rauschi, Op. cit., p. 98; P.M. Cosmovici, Op. cit., p.120

[18] Gh. Beleiu, Op. cit., p. 152

[19] I. Dogaru, Op. cit., p. 190

[20] T. Pop, Op. cit, p.

[21] T. Pop, Drept civil român, Bucureşti 1993, p. 183

[22] T. Pop, Op. cit, p. 183

[23] T. Pop, Op. cit.,p. 194

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8